mîndria căzută din cer, cîntă imnuri de libertate
la urechea Omului
căptușită de ceară și pene sfințite...
Omul se oprește
și mulțumește
cerului de șobolanii
cu care împarte o bucată de anaforă,
de acel ochi scos
care-l ducea în ispită
și pornește mai departe
în robia cunoscutei necunoașteri,
Lumina își trecu milos o rază pe sub gene...
mai cată spre amenințările de sus
și se ia soră de cruce cu noaptea,
și acum desconsiderată
din cauza tonalității sale întunecate.